Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, prezintă în luna iulie, în cadrul proiectului ”Exponatul lunii”, IA cu altiță, una dintre cele mai valoroase piese pe care o deține muzeul, care datează din sec. al XIX-lea, fiind clasată în categoria tezaur (nr. de inventar 27 612).
”Este lucrată din pânză țesută în două ițe, cu gulerul strâns pe o bentiță. Pe piept, spate și pe mâneci sunt cusuți râuri cu fir roșu și paiete și râuri cu ajure cusuți cu fir galben de mătase. Pe umeri, de asemenea, are cusută altița cu fir roșu și paiete și ajure cu fir galben de mătase. Mâneca este strânsă cu șnur roșu și se încheie cu un volănaș. Pentru o mai bună lejeritate pe părțile laterale iei au fost adăugate bucăți de pânză de formă dreptunghiulară.
Ziua de 24 iunie, Ziua universală a Iei, nu a fost aleasă întâmplător, deoarece în această zi, în tradiția populară, se sărbătorește “Drăgaica” sau “ziua de Sânziene”, o sărbătoare asociată cultului recoltei, vegetației și fertilității, dar și soarelui. Sărbătoarea vine din vremuri îndepărtate, cu rădăcini într-un străvechi cult solar. Legendele spun că Sânzienele sunt zâne bune, care se adunau în ziua în care soarele ajungea la apogeu, îmbrăcate în cămăși albe, purtând coronițe de flori galbene. Se prindeau în horă și jucau, dând astfel puteri deosebite florilor, transformându-le în “plante de leac”.
Confecționarea iei este un proces special și îndelungat. Ea era lucrată de către femei în casă, dintr-o singură bucată de pânză de bumbac, in sau borangic, croită în formă de cruce, cu o deschizătură în partea de sus. Ia este de fapt o cămașă de sărbătoare împodobită cu diverse broderii, într-o armonie cromatică și ornamentală care alcătuiește unicitatea costumului popular românesc”, a declarat Livia Ghinea, conservator la Muzeul Dunării de Jos.
Ea a mai spus că tehnica decorării iei s-a transmis din generație în generație. Motivele sunt stilizate, geometrice sau inspirate din natură, cu elemente ce vorbesc despre divinitate, dar și despre legătura minunată dintre om și natură, despre soare și stele, despre pământ și flori, despre etape din existența umană sau etape din existența unui popor întreg.
„În portul tradițional al femeilor se disting trei tipuri de cămăşi, în funcţie de croială: cămaşa „de-a întregul”, considerată cea mai veche, cămaşa încreţită la gât (ia) şi cămaşa cu platcă.
De-a lungul timpului, femeile au îmbrăcat ia atât în zilele de sărbătoare, cât și în viața de zi cu zi, la muncile câmpului. În funcţie de vârsta, dar şi de evenimentul la care urma să fie purtată, o mare importanță o avea cromatica, astfel fetițele și fetele tinere aveau broderii cusute cu galben-auriu și portocaliu, femeile care aveau copii albastru, femeile recent căsătorite roșu, iar albastru închis și negru erau culorile pe care le purtau femeile văduve sau în vârstă. Recent, broderiile negre sunt folosite și de tinere în momente de sărbătoare, iar firului negru i se adaugă combinații de galben-auriu, brun-roșcat, violet, verde, sau albastru.
Element definitoriu pentru imaginarul tradițional românesc, ia a reușit să păstreze o simbolistică și o serie de caracteristici care o fac să se integreze cu succes, inclusiv în peisajul modern românesc și internaţional. Ia tradițională a inspirat multe figuri artistice și a apărut, de-a lungul timpului, în tablouri ale pictorilor de seamă.
Ea este ,,cartea noastră de vizită” în afara granițelor țării, ne reprezintă pe noi ca popor, simbolizează tradițiile și rădăcinile noastre și este o piesă autentică și specifică portului popular tradițional românesc” – Livia Ghinea.
Be the first to comment