”Exponatul lunii” la Muzeul Dunării de Jos Călărași este o ramă de oglindă din epoca romană

Muzeul Dunării de Jos. FOTO Adrian Boioglu

Muzeul Dunării de Jos Călărași, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, prezintă publicului în luna iunie, în cadrul proiectului ”Exponatul lunii”, o piesă de epocă romană – ramă de oglindă.
Piesa a fost descoperită întâmplător în anul 1976 la Durostorum (Ostrov, județul Constanța), în urma unei cercetări de suprafață, într-o groapă menajeră (fântână dezafectată, umplută cu resturi menajere).
Rama pătrată din plumb, având numărul de inventar 25297, a fost produsă într-un atelier local și datează din secolele II–III p. Chr.

”Lăcașul pentru sticlă are formă circulară. Ornamentul ce se desfășoară în jurul lăcașului pentru sticlă este constituit dintr-un cerc de mici perle, urmat de o bandă de scurte linii oblice (unele, probabil neintenționat, având forma unor ,,S’’-uri), bandă mărginită de două  nervuri. Marginea oglinzii ușor ridicată. Pe colțuri, între margine și ornament, realizate cu o mare acuratețe, se află busturile a patru personaje din alaiul lui Dionysos – Bachus (zeul vinului). Singurele care pot fi identificate sunt personajele din colțul dreapta / sus (Bachus) și cel din colțul stânga jos (Pan – zeul muzicii, turmelor și păstorilor, în mitologia greacă). Spatele neornamentat, inițial pe spate existând un inel de prindere.
Are stare de conservare foarte bună. Mici zone corodate apar în zona unei deformări mecanice (în momentul descoperirii oglinda era pliată puternic, intenționat în două). Are următoarele dimensiuni: înălțimea / lățimea  57-58 mm; diametrul lăcașului pentru sticlă 48-49 mm.
În istorie, utilizarea sticlei are o vechime de aproximativ 5000 ani, iar a plumbului de peste 5500 ani. Cel mai mare producător de plumb din epoca preindustrială a fost Imperiul Roman” – muzeograf Roberta Găbudeanu

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*