Muzeul Dunării de Jos Călărași, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, vă prezintă ca exponat al lunii iunie, o mini colecție de pandantive tip lunulă descoperite la Păcuiul lui Soare.
Aflat în partea de nord est a insulei, în dreptul dealului Dervent, la granița dintre Constanța și Călărași, situl arheologic este cerceta încă din anul 1956.
Cunoscute încă din epoca bronzului, lunulele fac parte dintr-o categorie de podoabe mult răspândite în timp și spațiu. În sec X-XII ele se întâlneau îndeosebi în așezările situate de-a lungul marilor căi comerciale, începând de la Volga și Caucaz până în Ungaria și Suedia. Adesea se găseau în morminte. Erau prevăzute în partea de sus cu un inel tubular și se atârnau în special la gât, fiind purtate de femei ca amulete apotropaice (cu rolul de a proteja pe cineva sau a-l ține la distanță).
Lunulele descoperite la Păcuiul lui Soare sunt datate din a doua jumătate a secolului al XI- lea și sunt confecționate din plumb, în tehnica turnării. Au formă de semilună, cu capetele larg deschise sau cu vârfurile conurilor aduse spre interior. Decorul este realizat numai pe una din fețe și este constituit din granule ce pot fi proeminente, dispuse relativ simetric sau aleatoriu. Unele pot avea cercuri ce circumscriu granulele.
Urechiușele de prindere sunt formate din limba de la turnare, răsucită.
„Descoperirea unor piese finite cum ar fi pandantivele circulare, inelele din aramă sau bronz, brățările din sticlă sau chihlimbar, cataramele, cruciulițele, tiparele de podoabe dar și unele rebuturi atestă existența unui atelier local de confecționat bijuterii sau accesorii vestimentare. Petre Diaconu (1924-2007) reputat istoric, arheolog și cercetător, considerat întemeietorul arheologiei bizantine în România, susține că ,,nu încape nicio îndoială că cele mai multe lunule de la Păcuiul lui Soare au fost turnate în tipare aici în așezarea amintită. Faptul este dovedit chiar de descoperirea unor piese nefinisate atât pe plaja din fața cetății cât și în celelalte secțiuni cercetate”, spune muzeograful
Sorina Nedelcu.
Astfel de obiecte au mai fost descoperite la Dinogeția, fiind se pare produse ale Rusiei kievene, pe al cărei teritoriu au fost descoperite și tipare.
Piesele prezentate se găsesc în cadrul expoziției „Evoluția comunităților umane la Dunărea de Jos”, la Secția Arheologie și Tezaur.
Be the first to comment