Deputatul PSD, Dumitru Coarnă, prin declarația politică susținută în Parlament miercuri, 9 iunie, a semnalat o serie de nereguli legate de managementul Spitalului Municipal Oltenița și a atras atenția cu privire la comiterea unei fraude, în cuantum de 140.000 de lei, la bugetul spitalului, cauzată prin facturarea unei lucrări către „o firmă de casă agreată de PNL Oltenița” a unui sistem de securitate deja existent și funcțional, montat și donat în martie 2020 de o altă societate din municipiul Oltenița.
„În 19 aprilie 2021 a fost organizat concursul de ocupare a funcției de manager al Spitalul Municipal Oltenița, în urma căruia domnul doctor Cocoșilă Claudiu a fost declarat admis. Raportat la maniera în care doctorul a înțeles să ocupe funcția de manager al acestui spital, contracandidatul său l-a acuzat de plagiat. Este evident că doctorul Cocoșilă Claudiu a plagiat proiectul de manager al celuilalt candidat și a câștigat în mod ilegal concursul. Ca să fie meniul complet, a formulat și o declarație în fals pe propria răspundere că a elaborat singur proiectul, cu toate că situația de fapt îl contrazice”, a declarat deputatul PSD.
Potrivit lui Dumitru Coarnă, chiar dacă proiectele realizate și depuse de cei doi candidați pentru ocuparea funcției de manager se regăsesc pe site-ul Spitalului Municipal Oltenița, putând fi comparate și analizate cu ușurință, „cei interesați nu vor să vadă adevărul”. El susține că proiectul contracandidatului a fost depus în plic sigilat, iar medicul Cocoșilă Claudiu a avut acces la el prin complicitatea membrilor comisiei de examen, „frauda fiind evidentă”. A fost formulată o contestație prin care s-a solicitat constatarea plagiatului, dar comisia a refuzat să analizeze și să constate adevărul.
„Ce îl mai recomandă pe actualul manager, în afară de faptul că a obținut în mod ilegal funcția prin fraudarea concursului? De când a fost numit manager interimar (octombrie 2020), acesta a început un proces de represiune asupra contracandidatului său, singurul medic oftalmolog specialist din spital, încălcând-i constant drepturile conferite prin contractul de muncă și fișa postului.”, a menționat deputatul.
El a mai afirmat că actualul manager al Spitalului Municipal Oltenița a restricționat accesului pacienților non-Covid la serviciile medicale.
„Din noiembrie 2020, managerul restricționează accesul pacienților la serviciile medicale oftalmologice, în condițiile în care spitalul deține aparatură performantă de 150.000 de euro finanțată de la bugetul de stat. Această decizie produce consecințe deosebit de grave asupra stării de sănătate a pacienților. Spitalul Oltenița derulează contracte cu CAS, are medici specialiști, deține aparatură finanțată de la bugetul de stat, are bloc operator reabilitat și adresabilitate pentru 100.000 de locuitori arondați. Noul manager încalcă constant legea, afectând sănătatea pacienților”, a susținut deputatul PSD.
Conform acestuia, în decembrie 2020, același manager hotărăște să închidă Cabinetul de oftalmologie din Ambulatoriu, iar în ianuarie 2021 a sistat și serviciile medicale din spitalizarea de zi în Oftalmologie pe motiv că nu are infrastructură deși, în vara anului 2020, inspecția DSP nu a confirmat o astfel de neconformitate. Totodată, prin decizia managerului s-a interzis astfel accesul pacienților la toate serviciile medicale oftalmologice în spitalul public, deși spitalul derulează contracte cu Casa de Asigurări și are structura aprobată de Ministerul Sănătății în această specialitate, iar conform Ordinului 434 /26.03.2021 Spitalul Municipal Oltenița trebuie să asigure circuite și servicii medicale pentru pacienții non-Covid.
„În decembrie 2020 și februarie 2021 au fost emise și achitate prin fraudă două facturi a câte 70.000 lei fiecare, cauzându-se un prejudiciu de 140.000 lei în bugetul spitalului. Prin acest mecanism, managerul a achitat contravaloarea unor sisteme de securitate existente și funcționale la data facturării, executate și donate anterior de către o altă societate din municipiul Oltenița”, a mai spus deputatul Dumitru Coarnă în finalul declarației sale politice.
Be the first to comment