Polițiștii din Călărași au deschis un dosar de cercetare penală, după ce, în cursul dimineții de marți, 12 aprilie, două persoane, tată și fiică au fost găsiți morți, în casa lor, primele date indicând comiterea unei crime.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul, în vârstă de 71 de ani, și fiica sa, de 41 de ani, au fost găsiți morți în locuința situată pe strada Grivița. Trupurile fără viață ale celor doi, care ar purta urmele mai multor lovituri de cuțit, au fost găsite de chiriașul lor, care a anunțat poliția.
Oamenii legii au deschis dosar penal de omor calificat, cazul fiind cercetat sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Călărași anunță publicarea documentelor tehnice ale cadastrului pentru UAT Dichiseni și UAT Borcea. Astfel, în UAT Dichiseni vor fi publicate documentele pentru sectoarele cadastrale nr.2, 3, 4, 5, […]
Polițiștii de frontieră și comisarii de mediu călărășeni au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier aflat în Punctul de Trecere a Frontierei Călărași, cantitatea de 14.460 de kg deșeuri din material […]
INDAGRA & INDAGRA FOOD 2024, un concept de networking de referință pentru profesioniștii din industria agricolă și alimentară, se desfășoară între 30 octombrie și 3 noiembrie în Centrul Expozițional ROMEXPO. Aceste manifestări reunesc lideri de […]
Be the first to comment