Două persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri. Una a fost prinsă când vindea cocaină, iar cealaltă comercializa canabis

Droguri găsite de polițiști. FOTO Poliția Română

Două persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri de polițiștii din Călărași, iar una a fost prinsă în flagrant în timp ce vindea cocaină, iar cealaltă comercializa canabis.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Călărași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călărași, au documentat activitatea infracțională a două persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc,  trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc pentru consum propriu.

Astfel, polițiștii au pus în aplicare 17 mandate de percheziție domiciliară, în județele Călărași și Ilfov, fiind descoperiți și ridicați 14.200 de lei, 3.000 de euro, 5 kilograme de canabis, 3 cântare electronice de precizie, 5 telefoane mobile, un aparat de vidat, o instalație artificială pentru cultivat canabis, un pistol de tip airsoft și alte mijloace de probă.

În sarcina primului bănuit s-a reținut că, în perioada aprilie-octombrie 2023, în mod repetat, ar fi comercializat diferite cantități de cocaină, în schimbul sumei de 2.000 de lei, încasată la fiecare tranzacție.

De asemenea, la data de 14 noiembrie 2023, acesta a fost depistat în flagrant delict, în timp ce deținea 12 grame de cocaină, destinate comercializării.

Cu privire la cel de-al doilea bănuit, din cercetările efectuate a reieșit că, în mod repetat, ar fi deținut și comercializat diferite cantități de canabis, drog de risc, către consumatori din județul Călărași.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călărași au dispus reținerea unui bănuit și măsura controlului judiciar față de un altul.

La data de 15 noiembrie 2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Călărași a dispus arestarea preventivă a bănuitului reținut.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*