Două persoane aflate în pericol pe Dunăre, salvate de polițiștii de frontieră călărășeni

Cinci răniți după ce o ambarcațiune aflată în derivă pe Dunăre a lovit o barjă ancorată. FOTO cu rol ilustrativ

Polițiștii de frontieră din cadrul Biroului Operațional Naval al Serviciului Teritorial al Poliței de Frontieră Călărași au intervenit pentru salvarea a două persoane aflate într-o barcă ce plutea în derivă pe fluviul Dunărea, ca urmare a unei defecțiuni la motor.

Potrivit STPF Călărași, polițiștii de frontieră din cadrul Biroului Operațional Naval au fost sesizați joi, 25 noiembrie, telefonic, de către colegi din cadrul PTF Oltenița, despre faptul că pe Dunăre plutește în derivă o ambarcație de agrement cu două persoane la bord.

Polițiștii de frontieră s-au deplasat în zonă cu o ambarcație rapidă, intervenind pentru aducerea celor doi bărbați, împreună cu ambarcațiunea, în siguranță la mal.

Bărbații, domiciliați în București, au declarat că au ieșit la pescuit pe fluviul Dunărea, iar după un timp au constatat o defecțiune la motor. Observând că barca se deplasa în derivă și neputând remedia defecțiunea, au solicitat sprijinul autorităților.

Cele două persoane nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*