Dosare penale pentru mai mulți șoferi prinși la volan în stare de ebrietate de polițiștii călărășeni

Depistați de polițiștii rutieri sub influența băuturilor alcoolice. FOTO cu rol ilustrativ

Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Călărași au desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute acțiunea „Alcohol & Drugs Marathon”, inclusă în operațiunea „Alcohol & Drugs”, a ROADPOL (Organizația Polițiilor Rutiere din Europa), pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive.

Astfel, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, polițiști rutieri au desfășurat acțiuni în teren în cadrul cărora au fost testați pentru alcool și substanțelor psihoactive 931 de conducători de autovehicule. Totodată, au fost constatate 22 de contravenții pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, precum și șase infracțiuni pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice.

Exemple:

La data de 07 mai, a fost depistat un bărbat în timp ce conducea autoturismul pe DN 31, în comuna Spanțov, județul Călărași, sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că bărbatul are permisul de conducere reținut. Pe numele celui în cauză s-a întocmit dosar penal.

În seara zilei de 07 mai, a fost depistat un bărbat în timp ce conducea un autoturism pe strada Prelungirea București, din municipiul Călărași, iar în urma testării cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Tot în seara zilei de 07 mai, a fost depistat un bărbat, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 307A, în comuna Alexandru Odobescu, județul Călărași, iar în urma testării cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În dimineața de 08 mai, a fost depistat un bărbat în timp ce conducea un autoturism pe strada Toporașului, din comuna Lupșanu, județul Călărași, având o concentrație de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*