Dosare penale întocmite de polițiștii călărășeni pentru infracțiuni la regimul rutier

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au depistat un bărbat în vârsta de 34 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism, pe raza municipiului Călărași, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,59 mg/l alcool în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, pe numele său polițiștii întocmind dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

De asemenea, polițiștii rutieri au oprit pentru control, pe DN3, în orașul Fundulea, un bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiul București.

Din verificările efectuate de polițiștii a rezultat că acesta posedă permis de conducere eliberat de autoritățile din Anglia, dar este reținut în prezent.

Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*