Dosar penal pentru un bărbat din Călărași, prins la volan cu o alcoolemie de peste unu la mie

Cercetat de polițiști pentru conducere sub influența alcoolului. FOTO cu rol ilustrativ

Un bărbat din municipiul Călărași s-a ales cu dosar de cercetare penală după ce a fost prins de polițiști, la volanul unui autoturism, în stare avansată de ebrietate.

Potrivit IPJ Călărași, în ziua de 15 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au depistat un bărbat în vârstă de 46 de ani, din municipiul Călărași, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Sloboziei, deși nu avea acest drept și consumase alcool.

La testarea cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 1,22 mg/l alcool în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*