Polițiștii călărășeni desfășoară cercetări în cadrul unui dosar penal față de administratorul unei societăți comerciale care a depozitat în condiții necorespunzătoare îngrășăminte chimice.
Potrivit IPJ Călărași, polițiști ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat un control pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor la protecția mediului.
„Astfel, în urma verificărilor efectuate a fost depistată o femeie în vârstă de 33 de ani, din comuna Nicolae Bălcescu, județul Călărași, care în calitatea de administrator ar fi depozitat în condiții necorespunzătoare 14.400 kg de îngrășăminte chimice, contrar prevederilor protecției mediului, de natură a pune în pericol viața și sănătatea umană, animală sau vegetală”, au precizat reprezentanții IPJ Călărași.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și produselor de protecția plantelor numai ambalate și în locuri protejate.
Be the first to comment