Doi șoferi fără permis, depistați de polițiștii din Călărași

Doi șoferi fără permis au fost depistați de polițiștii din Călărași.

Potrivit IPJ Călărași, la data de 8 ianuarie, în jurul orei 15:45, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Oltenița, alături de un polițist local, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr, de 29 de ani, din municipiul Oltenița.

În urma verificării în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că acesta nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, tânărul a fost testat cu aparatele drugtest și alcooltest, rezultatele fiind negative.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În urma probatoriului administrat, față de tânăr a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

La data de 9 ianuarie a.c., în jurul orei 00:10, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au oprit pentru control un autoturism condus un tânăr, de 18 ani, din comuna Modelu, județul Călărași.

În urma verificării în bazele de date, a reieșit faptul că șoferul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, acesta a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*