Doi bărbați au tăiat un tânăr la degetele mâinii stângi. Ei au fost reținuți

Doi bărbați care au tăiat un tânăr la degetele mâinii stângi au fost reținuți de polițiștii din Călărași.

Potrivit IPJ Călărași, la data de 5 noiembrie, în jurul orei 19:18, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Gălbinași au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie de 46 de ani, cu privire la faptul că fiul său, de 22 de ani, a fost tăiat la degetele mâinii stângi de către doi bărbați.

În urma primelor cercetări, a reieșit faptul că la data de 5 noiembrie, în jurul orei 19:10, aflându-se la domiciliul din comuna Gălbinași, în urma unui conflict pe fondul consumului de băuturi alcoolice, băiatul a fost tăiat cu un obiect tăietor-înțepător de către doi bărbați cu vârste cuprinse între 30 și 46 de ani.

Băiatul a fost transportat la spital, iar față de cei doi s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

La data de 13 noiembrie, față de cei doi a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*