În declarația politică susținută în Parlament miercuri, 19 mai, deputatul PSD Dumitru Coarnă a atras atenția asupra unor grave probleme existente în interiorul MAI.
Potrivit acestuia, o parte din lucrătorii MAI cu funcții de conducere beneficiază de protecție sporită, fiind ocoliți de anchetele de specialitate, lucru extrem de dăunător pentru sistem cât și pentru corecta funcționare a structurilor componente.
„Din păcate, unii polițiști cu funcții de conducere sunt în slujba interlopilor și gestionează siguranța publică apărând interesele acestora, Miza mare în această ecuație este dată de faptul că acești oameni plasați în funcții cheie gestionează banul public. Un exemplu în acest sens este frauda la bugetul MAI, constând într-un prejudiciu material în cuantum de 10 milioane lei, ca urmare a săvârșirii unor ilegalități de către persoane cu funcții de conducere din cadrul Serviciului Omoruri al DGPMB”, a declarat deputatul PSD.
Dumitru Coarnă susține că la Casa de Pensii a MAI există o situație distinctă, în sensul că sunt în plată pensii majorate prin falsificarea unor documente financiare, fapt ce ar fi cunoscut de conducerea ministerului, fără a se dispune măsuri pentru recuperarea prejudiciului cauzat.
„Edificator este cazul din DGPMB, unde polițiști din cadrul Serviciului Omoruri, care îndeplineau condițiile de vechime și vârstă au beneficiat de aceste falsuri și au în plată sume de bani majorate, altele decât cele cuvenite”, susține Dumitru Coarnă.
El spune că s-a creat astfel discriminare în rândul acestei categorii profesionale, prin încasarea fără drept a unor sume de bani, fenomen ce generează un prejudiciu în continuă derulare și creștere.
„Sunt oameni în structurile de conducere care trebuie să plece acasă, să elibereze locul pentru profesioniști. Caracatița corupției s-a extins la nivel național! Am ajuns să trăim într-un stat de tip mafiot, în care o parte dintre politicieni sunt în legătură directă cu lumea interlopă și dictează regulile siguranței publice. Mecanismul e simplu: politicieni ancorați în zona mafiei sunt sprijiniți de lumea interlopă și încearcă să-și pună în funcțiile-cheie din poliție <<omul lor>>, un sistem de genul serviciu contra serviciu”, a explicat deputatul PSD.
Dumitru Coarnă a vorbit și despre probleme grave existente în interiorul sistemului, generate în special de cei „care ocupă funcții de conducere și care au legături suspecte cu clanuri și infractori”, categorii care folosesc sume importante de bani pentru a-și asigura protecția. El spune că reformele promise pentru reorganizarea activității Ministerului de Interne întârzie să apară, iar funcțiile de conducere se ocupă în continuare pe alte criterii decât pe competență.
„Susțin reorganizarea instituțională a MAI și identificarea măsurilor necesare pentru a construi un sistem sănătos în care polițistul să fie protejat, un sistem în care funcțiile de conducere să fie ocupate pe criterii de profesionalism și integritate”, a susținut deputatul Dumitru Coarnă în finalul declarației sale politice.
Be the first to comment