Comitetul pentru Situații de Urgență Călărași s-a întrunit luni, 01 aprilie 2024, în ședință extraodinară pentru a aproba măsurile ce se impun a fi luate la nivelul județului Călărași, urmare a avertizării de cod portocaliu, intensificări susținute ale vântului, cu viteze de 80-85 km/h, emisă de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 2 aprilie, în intervalul orar 08.00-18.00.
Măsurile dispuse reprezentanților administrației publice locale sunt următoarele:
- întrunirea în ședință extraordinară a Comitetului Local pentru Situații de Urgență pentru stabilirea măsurilor și acțiunilor ce se impun a fi adoptate, în scopul gestionării eficiente a situațiilor de urgență generate de fenomenele meteo periculoase;
- obligativitatea înființării continuității la sediul tuturor primăriilor în conformitate cu OMAI nr. 736 din 22 iulie 2005;
- avertizarea populației din localitățile aflate în zonele vulnerabile sau expuse riscului;
- luarea tuturor măsurilor de protecție a persoanelor și bunurilor împotriva efectelor provocate de desprinderea sau căderea unor elemente din infrastructura de construcții, precum și ca urmare a ruperii și prăbușirii unor arbori;
- pregătirea și verificarea forțelor și mijloacelor de intervenție de la nivelul autorităților administrației publice locale;
- stabilirea locurilor de refugiu, a traseelor de evacuare și a zonelor de acordare a primului ajutor pentru cei surprinși de eventualele manifestări ale fenomenelor meteo;
- crearea condițiilor necesare asigurării populației sinistrate cu apă potabilă, alimente și materiale de cazarmament de strictă necesitate;
- exercitarea responsabilităților și competențelor conform prerogativelor legale, fără excepție;
Be the first to comment