Administrația Naţională de Meteorologie a emis un Cod Galben de vreme severă, ce prevede instabilitate atmosferică temporar accentuată, pentru 14 județe din sud-estul țării, între care și Călărași.
Potrivit ANM, în Muntenia, Dobrogea și estul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu viteze de 55 – 65 km/h și, izolat de peste 70 – 80 km/h. Pe alocuri se vor semnala vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 – 35 l/mp.
Interval de valabilitate este de sâmbătă, 14 mai, ora 12.00, până duminică, 15 mai, ora 10.00. Județele vizate de avertizare sunt Giurgiu, Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Constanța, Tulcea, Vâlcea, Argeș, Olt și Teleorman.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În perioada 22.02-01.03.2024, Inspectoratul Teritorial de Muncă Călăraşi a desfăşurat, în coordonarea Inspecţiei Muncii, Campania Naţională pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii […]
Valoarea cererilor de finanțare depuse de UAT-urile din Călărași pentru Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” depășește cu mult suma alocată județului, astfel că se o prioritizare a proiectelor. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele […]
Daniel Florea, coordonatorul organizației județen Călărași, și-a anunțat demisia din AUR. Anunțul a fost făcut de Daniel Florea pe pagina sa de Facebook. „Astăzi, 08.08.2024, am demisionat din AUR. Plec discret, pe ușa din față, […]
Be the first to comment