Municipiul Călărași se va confrunta zilele acestea cu un val de căldură, ceea ce va face ca disconfortul termic să fie ridicat.
Astfel, până sâmbătă, 31 iulie, temperaturile vor fi cuprinse între 34 și 39 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Primăria Municipiului Călărași are deschise două centre de prim ajutor pentru caniculă, amplasate unul în incinta Pieței Big și unul la Piața Centrală (lângă Colegiul Economic), dotate cu aparat de aer condiționat, dozator de apă plată cu pahare de unică folosință, masă, scaune, pat și dezinfectanți împotriva infecției cu noul virus SARS-CoV-2.
Cele două puncte de prim ajutor pentru caniculă sunt deservite de asistenți medicali comunitari în intervalul orar 10.00 – 17.00.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Deputatul PSD de Călărași, Dumitru Coarnă, se bucură de recenta decizie a Curții Constituționale, care a stabilit că purtarea măștii de protecție în aer liber este neconstituțională, și susține că hotărârea de încălcare a Constituției […]
Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, organizează în perioada 29 – 31 mai, un Atelier de desen dedicat Zilei Copilului. Locul de desfășurare al atelierului de lucru este […]
Vineri — 17 mai 2024, în intervalul orar 09.00 — 21.00, RAJA S.A. va sista furnizarea apei în comuna Dridu, județul Ialomița, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor destinate înmagazinării apei potabile. „Ne cerem […]
Be the first to comment