Patru bărbați sunt cercetați de polițiștii călărășeni pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiști de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Călărași și Poliției Municipiului Oltenița au organizat o acțiune de verificare a persoane autorizate să dețină arme neletale supuse autorizării în baza certificatelor de deținător.
„Scopul acțiunii a fost asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor prin reducerea riscurilor producerii unor evenimente negative ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale privind condițiile de deținere a armelor”, au precizat reprezentanții IPJ Călărași.
În urma activităților specific desfășurate au fost verificate 29 de persoane autorizate să dețină arme neletale supuse autorizării în baza certificatelor de deținător, fiind constatate patru infracțiuni de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, față de patru bărbați, cu vârste cuprinse între 51 și 75 de ani.
Activitățile de verificare a deținătorilor de arme vor continua în perioada următoare.
Be the first to comment