Ovidius Clinical Hospital Constanța, cel mai mare și modern spital privat din sud-estul României, anunță angajări pentru medici specialiști sau primari în specialități paraclinice (radiologie), specialități medicale (radioterapie, cardiologie, medicină internă, gastroenterologie, neurologie, diabet, nutriție și boli metabolice, endocrinologie, alergologie și imunologie clinică, nefrologie, pneumologie) și specialități chirurgicale, fizicieni medicali.
Anunțul se adresează medicilor care doresc să facă parte dintr-o echipă de top. Printre argumentele în favoarea alegerii Ovidius Clinical Hospital se află faptul că este cel mai mare și modern spital privat din sud-estul României, că oferă servicii medicale de cea mai înaltă calitate, că se bazează pe o echipă valoroasă, multidisciplinară, dar și pe o aparatură performantă, de ultimă generație.
De asemenea, OCH precizează că activitatea se desfășoară într-un mediu la standarde internaționale, că își prețuiește personalul, încurajează dezvoltarea și perfecționarea sa continuă, personalizează serviciile medicale și programul medicilor și își extinde gama de servicii, prin deschiderea unui nou centru.
Cei interesați de acest anunț pot trimite CV-ul la adresa office@ovidius-ch.ro, iar informații suplimentare pot fi oferite la numărul de telefon 0241/480.400.
Be the first to comment