Accident rutier pe DN 3, între localităţile Plevna şi Mihai Viteazu, în urma căruia un autocamion cu remorcă s-a răsturnat. Pompierii militari din cadrul Secţiei de pompieri Lehliu Gară s-au deplasat rapid la locul accidentului cu o autospeciala de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD.
Un echipaj de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Secţiei de pompieri Lehliu Gară au fost solicitate prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe raza localităţii Plevna, pe DN 3, pentru acordarea primului ajutor în cazul unei persoane de sex masculin şi pentru asigurarea tuturor măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, după ce un autocamion cu remorcă s-a răsturnat.
La sosirea echipajelor de urgenţă la faţa locului, pompierii militari au identificat o singură persoană, conducătorul autocamionului, care era conştient şi nu prezenta mărci traumatice, acesta refuzând examinarea.
Camionul cu remorcă transporta aproximativ 14 tone de produse alimentare (dulciuri), mare parte dintre acestea fiind împrăştiate pe şosea şi în afara acesteia.
De menţionat şi faptul că în urma accidenttului rutier s-a observat că se scurge combustibil din rezervorul autocamionului, iar pompierii militari au luat măsurile necesare pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu.
Pompierii militari au decuplat bornele acumulatorului autovehiculului şi au curaţat carosabilul în zona accidentului.
Be the first to comment