Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călărași, alături de inspectori ai Direcției Regionale Vamale București, din cadrul Biroului Echipe Mobile, au descoperit în urma unui control specific, efectuat asupra unui ansamblu rutier, o cantitate considerabilă de bunuri, constând în articole vestimentare și articole de încălțăminte, toate purtând însemnele unor firme consacrate și care prezentau suspiciuni de contrafacere.
Astfel, la sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Călărași s-a prezentat la intrarea în țară un cetățean turc care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, articole vestimentare, pentru o societate comercială de pe teritoriul României.
Urmare a unor informații deținute, precum și a analizei de risc efectuată de Direcția Regională Vamală București, la nivelul Poliției de Frontieră au fost dispuse măsuri pentru identificarea transportului și efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport.
Drept urmare, echipa mixtă formată din inspectori ai Direcției Regionale Vamale București, din cadrul Biroului Echipe Mobile și polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Călărași, a procedat la desigilarea mijlocului de transport și verificarea mărfurilor transportate.
În urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 6.946 articole vestimentare și articole de încălțăminte, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute. Bunurile, în valoare de 145.300 lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost reținute de către inspectorii DGV.
Totodată, în cauză se efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.
Be the first to comment