Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au fost la datorie, pe toată perioada minivacanței de Rusalii, astfel încât întreaga comunitate să se bucure în liniște și siguranță de aceste zile.
Astfel, potrivit IPJ Călărași, în perioada 11 – 13 iunie, zilnic, peste 100 de polițiști au acționat la nivelul județului Călărași pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice. Au fost organizate 26 acțiuni și s-a intervenit la 201 evenimente sesizate prin 112.
În urma activităților, au fost constatate 42 de infracțiuni, șapte persoane au fost surprinse în flagrant delict, iar în cauzele instrumentate a fost dispusă o măsură preventivă.
De asemenea, polițiștii au intervenit și au aplicat 363 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 158.000 de lei.
Totodată, polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate șapte infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 35 de permise de conducere și retrase cinci certificate de înmatriculare.
Be the first to comment