Bărbat reținut de polițiști după ce și-a agresat fosta concubină

Un bărbat a fost reținut de polițiștii călărășeni după ce și-a agresat fosta concubină, în vârstă de 19 ani.

Potrivit IPJ Călărași, la data de 2 noiembrie, ora 10:25, polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Budeşti au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către un tânăr, din comuna Crivăț, județul Călărași, cu privire la faptul că sora sa a fost agresată fizic.

„În fapt, în jurul orei 10:10, un bărbat de 31 de ani, pe fondul geloziei și al consumului de băuturi alcoolice, a pătruns fără drept în locuința fostei concubine, o tânără de 19 ani,  pe care a agresat-o fizic.

Totodată, bărbatul în cauză a distrus și un telefon mobil.

Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar  împotriva bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu cu monitorizare electronică.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, violență în familie și distrugere” – IPJ Călărași.

Ulterior, în urma administrării probatoriului, la data de 6 noiembrie, față de cel în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*