Un bărbat din Călărași a fost imobilizat de polițiști după ce și-a amenințat familie cu un cuțit.
Potrivit IPJ Călărași, la data de 14 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au fost sesizați de un cetățean, cu privire la faptul că există un conflict în familia sa.
“O patrulă de siguranță publică, formată din 2 agenți de poliție, s-a deplasat la fața locului, unde a fost identificat un bărbat, din municipiul Călărași, care, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, și-ar fi amenințat familia cu un cuțit.
La sosirea polițiștilor acesta avea asupra sa două cuțite, cu care s-a apropiat amenințător de membrii patrulei, solicitându-le să părăsească curtea locuinței.
Având în vedere comportamentul agresiv al bărbatului, acesta a fost somat și ulterior imobilizat, fiind condus la sediul poliției.
Din verificările efectuate a reieșit că, în aceeași zi, în jurul orei 17:30, în urma unui conflict spontan, bărbatul ar fi lovit-o cu pumnii în zona abdomenului pe fiica sa, apoi ar fi lovit-o cu pumnii în zona capului și umerilor pe soția sa.
În timpul conflictului, bărbatul le-ar fi adresat amenințări cu moartea, atât celor două, cât și concubinului fiicei sale.
A fost întocmit formular de evaluare a riscului din care rezultă că există risc pentru viața și integritatea persoanelor, însă familia s-a opus emiterii ordinului de protecție provizoriu.
Persoanele vătămate nu au solicitat acordarea de îngrijiri medicale și nu au formulat plângere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.
Cu privire la evenimentul sesizat s-a relaționat cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași, care a dispus continuarea cercetărilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj” – IPJ Călărași.
Be the first to comment