Consiliul Județean Călărași anunță că au început procedurile pentru demararea lucrărilor de construcție a noului corp al spitalului județean.
Potrivit CJ Călărași, Cristian Erbașu, reprezentantul Grupului de Construcții Erbașu, compania care lucrează pentru Compania Naţională de Investiții (CNI), este prezent la Călărași pentru discuții tehnice cu executivul Consiliului Județean și cel al Spitalului Județean de Urgență.
„Se preconizează ca în luna martie 2021 să se predea amplasamentul constructorului, până atunci eliberându-se zona de imobilele aflate pe terenul destinat obiectivului”, au precizat reprezentanți ai instituției.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un bărbat a fost reținut după ce a furat o mașină din fața unei porți. Potrivit IPJ Călărași, la data de 19 februarie, în jurul orei 00:15, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Ulmeni […]
Polițiștii din Călărași și procurorii DIICOT Călărași au efectuat 50 de percheziții domiciliare la o grupare care ar fi cauzat un prejudiciu de peste 8.200.000 de lei, prin întocmirea, în fals, a documentației necesare pentru […]
Primăria Municipiului Călărași anunță că, începând cu data de 18 iunie, pune la dispoziția cetățenilor două spații de prim ajutor pentru caniculă, dotate cu aer condiționat, dozatoare cu apă plată cu pahare de unică folosință, […]
Be the first to comment