Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, organizează, în cadrul proiectului ”Atelierele Muzeului”, în perioada 22-26 aprilie, un atelier de creație.
“Astfel, invităm călărășenii interesați să participe, în preajma sărbătorilor pascale, la un atelier în cadrul căruia participanții vor avea ocazia să realizeze un obiect sub forma unui coșuleț pentru ouă.
Atelierul se va desfășura la Secția Arheologie a muzeului (Demisolul Consiliului Județean Călărași), între orele 9.00-12.00 și este dedicat persoanelor cu vârste mai mari de 7 ani” – Muzeul Dunării de Jos.
Programările se fac la numărul de telefon 0787848966, de luni până vineri, în intervalul orar 8.30-15.30.
Preț participare: 2 lei/persoană.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au confiscat 3.559 de articole pirotehnice. Astfel, potrivit IPJ Călărași, luni, 13 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu polițiști din cadrul Poliției Orașului […]
Județul Călărași se află în data de 27 iulie, până la ora 21, sub cod galben de vânt. Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că în perioada 27 iulie, ora 10:00 – 27 iulie, ora […]
E-Distribuție Dobrogea a făcut publică lista întreruperilor de energie electrică de la începutul săptămânii următoare. Astfel, pe 9 octombrie 2023 sunt programate mai multe lucrări care vor determina opriri parțiale. “Regretăm neplăcerile resimțite de clienți […]
Be the first to comment