Aproximativ 15 tone de deșeuri din material plastic, oprite de polițiștii de frontieră călărășeni

Polițiștii de frontieră și comisarii de mediu călărășeni au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier aflat în Punctul de Trecere a Frontierei Călărași, cantitatea de 14.460 de kg deșeuri din material plastic, pentru care șoferul nu poseda documente, conform prevederilor legale.

Astfel, potrivit Sectorului Poliției de Frontieră Călărași, în dimineața zilei de joi, 28 iulie, în jurul orei 10.00, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călărași au efectuat, pe sensul de intrare în țară, controlul specific la un ansamblu rutier condus de un cetățean bulgar în vârstă de 48 de ani. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din material plastic.

Existând unele suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, polițiștii de frontieră au solicitat punctul de vedere al Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Călărași. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că în mijlocul de transport se afla cantitatea de 14.460 de kilograme de deșeuri din plastic, încărcate din Bulgaria, având ca destinație o societate comercială din România.

De asemenea, s-a stabilit faptul că deșeurile în cauză prezentau urme de contaminare, cu diferite impurități (resturi alimentare), nefiind astfel îndeplinite condițiile legale de transfer, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1013/2006.

În consecință, nu s-a permis accesul pe teritoriul României pentru mijlocul de transport în cauză, deșeurile fiind returnate societății expeditoare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*