APIA Călărași primește cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină aferente trimestrului I al anului 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că primește cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină achiziționate și utilizate în agricultură, aferente trimestrului I al anului 2021.

Având în vedere faptul că ultima zi de depunere al cererilor de plată este 30 aprilie, iar aceasta este zi nelucrătoare, termenul de depunere se prelungește până pe data de 04 mai, inclusiv. Cererile se transmit prin mijloace electronice la Centrele Județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, respectiv al Municipiului București, de către administratorul/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, însoțite de următoarele documente:

Pentru sectorul vegetal:

  1. situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate la lucrări mecanizate, aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.9(OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare);
  2. copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;
  3. documente care dovedesc cantitatea de ciuperci produsă, după caz;
  4. documente justificative dacă au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare.

Pentru sectorul zootehnic:

  1. situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru sectorul zootehnic, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 (OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;
  2. copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;
  3. situația privind calculul efectivului rulat/efectivului mediu realizat, întocmită de beneficiar și vizată de medicul împuternicit de liberă practică, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 10 ( OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare);
  4. copie de pe cererea depusă de către apicultori la consiliul local în vederea asigurării acestora de vetre de stupină temporare sau permanente;
  5. documente justificative dacă au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare.

Pentru sectorul îmbunătățiri funciare:

  1. situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru irigații, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 ( OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare);
  2. copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;
  3. situația centralizatoare a cantităților de apă pentru irigații, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 11 ( OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare);
  4. copie a facturilor de apă din care să reiasă volumul de apă consumat de către beneficiar/procesul-verbal de confirmare a volumului de apă livrat pentru irigații, întocmit de către orice furnizor de apă de irigații;
  5. situația suprafețelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă perioadei pentru care se solicită ajutorul de stat;
  6. documente justificative dacă au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare.

Toate documentele depuse în copie vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitantul sprijinului, însușite prin semnătura și vor purta sintagma „conform cu originalul”.

În conformitate cu HG nr. 409/2021, pentru anul 2021, diferența dintre nivelul de 1.674,55 lei/1.000 litri al accizei prevăzut la nr. crt.12 din Anexa nr. 1 de la titlul VIII “Accize și alte taxe speciale” din Codul fiscal aprobat prin Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, actualizat conform art. 342 alin. (1) din același act normativ și rata accizei reduse prevăzută la alin. (21), care este în cuantum unitar de 1,572 lei/litru se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*