Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că a început să efectueze plățile aferente ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, perioada 01.01 – 31.03.2021 (trimestrul I/2021), în conformitate cu prevederile HG nr.1174/2014 și OMADR nr.1727/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
Valoarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare este de 87.413.469,00 lei pentru un număr de 10.925 beneficiari.
Valoarea nominală a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină pentru anul 2021 este de 1,572 lei/litru în conformitate cu art.2, alin (33 ) din H.G.nr.409/2021.
Cantitățile de motorină care beneficiază de ajutor de stat au fost aprobate prin Ordinul MADR nr.176/2021.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Constantin Bîrcă este candidat PSD Călărași la Camera Deputaților. El dorește un nou mandat în Parlamentul României și prezintă câteva inițiative de ajutorare a fermierilor. – Comandat de Partidul Social Democrat-Filiala Călărași – CUI […]
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui bărbat din județul Călărași în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de folosire sau prezentare […]
Direcția Generală Anticorupție reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție Călărași în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Călărași și Primăria Municipiului Călărași, derulează în perioada 12 octombrie – 27 noiembrie 2020, Concursul de Scurt Metraje Anticorupție Realizate […]
Be the first to comment