Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, la nivelul județului Călărași, au fost desfășurate în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și terase, acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și pentru a nu permite desfășurarea unor activități care ar duce la creșterea numărului de infectări.
Polițiști, jandarmi și pompieri, împreună cu polițiști locali au verificat 125 de societăți comerciale, 24 operatori economici, 2 operatori de transport persoane și 74 de obiective de interes, precum restaurante, terase, fast food-uri.
Totodată, au fost aplicate 171 de sancțiuni contravenționale la Legea 55/2020, în valoare de aproximativ 10.080 de lei.
De asemenea, polițiștii au verificat în vederea respectării măsurii de siguranță 539 mijloace de transport, 160 fiind mijloace de transport în comun și 956 persoane, dintre care 326 cu privire la respectarea măsurilor de izolare și 630 cu privire la respectarea măsurilor de carantină.
Be the first to comment