În perioada 15 – 19.04.2024, ITM Cãlãraşi a efectuat controale în vederea combaterii muncii nedeclarate şi pentru respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi a securităţii şi sănătăţii în muncă.
În domeniul relaţiilor de muncă s-au efectuat 19 controale din care 19 au fost pe muncă nedeclarată, un angajator a fost sancţionat și au fost aplicate amenzi in valoare de 2000 de lei. În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, s-au efectuat 14 controale, 12 angajatori au fost sancţionaţi s-au aplicat 16 de avertismente și amenzi în valoare de 8000 de lei. Pentru neconformităţile constatate au fost dispuse măsuri cu termene precise de rezolvare.
Acţiunile de control au fost efectuate în diferite domenii de activitate: întreținerea și repararea autovehiculelor, fabricarea pâinii, prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie, activități de întreținere peisagistică, agricultură, comerţ, construcții, baruri și restaurante, comerț cu autoturisme și autovehicule ușoare (sub 3,5 tone), alte activități poștale și de curierat, etc.
Printre neconformităţile constatate enumerăm:
-angajatorul nu a adus la cunoştinţa fiecărui salariat prevederile regulamentului intern;
-nu a încheiat acte adiţionale la contractele individuale de muncă care să cuprindă repartizarea programului de lucru pentru toţi salariaţi, aşa cum aceşţia își desfăşoară activitatea;
-nu a transmis suspendarea contractelor individuale de muncă în Revisal, anterior datei suspendări;
-nu a respectat garantarea în plată a salariului minim brut pe ţară;
-nu face dovada plăţii drepturilor salariale recalculate;
-nu a declanşat procedura de negociere colectivă;
-nu a efectuat programarea concediilor de odihnă rămase neefectuate din anul 2023;
-nu a transmis contractele individuale de muncă în Revisal, anterior datei începerii activităţii;
-planul de prevenire și protecție nu era actualizat;
-nu s-a emis decizie pentru numirea lucrătorilor care aplică măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor;
-nu erau completate fișele individuale de instruire cu traseul de deplasare de la domiciliu la locul de muncă și retur, precum și cu durata deplasării;
-fisele de post ale lucratorilor nu erau completate cu atribuțiile și responsabilitățile SSM, corespunzator funcțiilor exercitate;
-instrucțiunile proprii de securitate și sănătate în muncă pentru curieri, nu erau completate și cu instrucţiuni proprii pentru efectuarea operaţiilor de remediere a autovehiculelor rutiere, care se defectează pe traseu (ex. instrucţiuni privind modul de suspendare a autovehiculului în condiţii de siguranţă, care sunt elementele de siguranţă care trebuie folosite la această operaţie, utilizarea cricurilor, umflarea roţilor, etc.);
-nu a încheiat contract cu un serviciu extern de prevenire și protecție;
-nu a identificat soluții pentru degajarea spațiilor supraîncărcate.
Be the first to comment