Zece amenzi, cu o valoare totală de aproape 4.000 de lei, au fost aplicate de jandarmii călărășeni, luni, 29 martie, în urma protestelor din județ împotriva măsurilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus.
Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, jandarmii și polițiștii călărășeni au asigurat măsuri de ordine și siguranță publică cu ocazia desfășurării manifestațiilor de protest din municipiile Călărași și Oltenița, acționând pentru protecția participanților, dar și a celorlalți cetățeni. Jandarmii și polițiștii călărășeni au monitorizat permanent respectarea de către participanți a prevederilor legale în vigoare cu privire la măsurile dispuse în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.
„Pe timpul desfășurării protestelor, jandarmii călărășeni le-au comunicat participanților prevederile legale în vigoare, precum și consecințele nerespectării acestora. În municipiul Oltenița protestul s-a încheiat în jurul orei 22.30, iar în municipiul Călărași acțiunile de protest s-au încheiat în jurul orei 23.50, fără evenimente majore. Important este faptul ca acțiunile de protest s-au desfășurat în mod pașnic, fără a fi înregistrate violențe, iar până la acest moment au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/ 2020 și Legii nr. 61/1991, în valoare totală de 3800 lei”, au transmis reprezentanții IJJ Călărași.
Aceștia precizează că, pe timpul stării de alertă, numărul maxim permis pentru participarea la adunări publice declarate este de 100 de persoane, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță sanitară și cu declararea prealabilă.
Be the first to comment