Inspectoratul Teritorial de Muncă al județului Călărași a desfășurat între 10 și 16 martie, în coordonarea Inspecției Muncii, Campania de verificare a modului în care sunt respectate cerințele minime pentru îmbunătățirea securității și protecția sănătății lucrătorilor, precum și verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea, modificarea, suspendarea și executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii care își desfășoară activități în stațiile de distribuție a carburanților auto cod CAEN – 4730.
În domeniul relațiilor de muncă au fost verificați 24 de angajatori, s-au aplicat 14 sancțiuni contravenționale: șapte amenzi, în valoare de 23.000 de lei, și șapte avertismente. Pentru neconformitățile constatate s-au dispus 22 de măsuri cu termene precise de rezolvare.
Principalele neconformități constatate care au fost și sancționate sunt:
- angajatorul nu a respectat obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orelor de începere și de sfârșit ale programului de lucru, și de a supune controlului inspectorilor de muncă această evidență;
- angajatorul nu a respectat prevederile legale privind acordarea repausului săptămânal;
- angajatorul nu a respectat obligația de a păstra la locul de muncă o copie a contractului individual de muncă pentru salariații care prestează activitate în acel loc.
În domeniul securității și sănătății în muncă, au fost verificați 25 de angajatori, s-au aplicat 29 de sancțiuni contravenționale: opt amenzi în valoare de 38.000 de lei și 21 de avertismente. Pentru neconformitățile constatate s-au dispus 29 de măsuri cu termene precise de rezolvare. Principalele neconformități constatate care au fost și sancționate sunt:
- accesul și căile de circulație din stația de alimentare cu GPL nu erau semnalizate corespunzător;
- angajatorul nu a realizat semnalizarea de securitate a zonelor unde pot apărea atmosfere explozive;
- acordarea echipamentului de protecție era necorespunzător, acesta nefiind din materiale care nu pot produce descărcări electrostatice;
- la data controlului la punctul de lucru, societatea desfăcea produse tip gaz lichefiat, iar lucrătorul ce deservea instalația monobloc de tip SKID, nu deține autorizație ISCIR;
- nu se respectă frecvența examenelor medicale periodice;
- unitatea nu a prezentat IP SSM privind folosirea surselor de foc deschis și fumatul la locul de muncă;
- nu a luat măsurile necesare pentru ca lucrătorii să fie instruiți conform prevederilor legale;
- semnalizarea de securitate insuficientă – indicatoarele de avertizare lipseau de la intrarea in zonele cu risc;
- nu a finalizat controlul medical periodic la noii angajați.
Be the first to comment