Inspectoratul Teritorial de Muncă Călărași a efectuat, săptămâna trecută, controale în următoarele domenii de activitate: comerț, brutării, activități curierat, transporturi, fabricarea articolelor din material plastic, fabricarea mobilei, extracția pietrișului și nisipului, fabricarea produselor din carne, restaurante, fabricarea de motoare hidraulice, activități ale agențiilor de publicitate, alte domenii de activitate.
Acțiunile de control au avut în vedere următoarele obiective:
- verificarea respectării de către angajatori și angajați măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei cu COVID 19;
- identificarea și combaterea muncii nedeclarate;
- respectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și a securității și sănătății în muncă;
- eliminarea neconformităților constatate și dispunerea de măsuri.
În urma controalelor efectuate, au fost depistate următoarele deficiențe:
- neacordarea drepturilor salariale;
- lipsa programării concediilor de odihnă /necompensarea în bani la încetarea CIM;
- neacordarea repausului săptămânal;
- neevidențierea orelor prestate;
- necompletarea dosarelor personale;
- lipsa dovezilor de comunicare a deciziilor de încetare a activității și a adeverințelor de venit;
- trusa sanitară existentă nu era completă și semnalizată corespunzător;
- societatea nu a afișat la intrare și în hala de producție în locuri vizibile regulile/măsurile stabilite cu privire la prevenirea infectării/răspândirii virusului SARS-CoV-2;
- căile de circulație din curtea exterioară nu sunt bine dimensionate și nu erau menținute în stare liberă;
- nu se respectă prevederile referitoare la efectuarea instruirii lucrătorilor în timpul programului de lucru;
- la plecarea în cursă nu se menționează în foile de parcurs efectuarea controlului tehnic de către conducătorul auto;
- la nivelul societății nu s-a realizat testarea anuală a personalului societății, privind legislația de securitate și sănătate în muncă;
- conducerea societății nu a dat decizii nominale care să constituie baza decizională a activității de prevenire și protecție din unitate;
- la nivelul societății nu este întocmită o listă de dotare a salariaților cu EIP, pentru ca angajatorul să decidă asupra echipamentului de protecție, pe care proprii angajați trebuie să-l utilizeze;
- angajatorul nu a luat toate măsurile ca să se asigure în permanență la grupurile sanitare, vestiare și săli de mese, săpun și dezinfectant de mâini și să monteze postere cu modul corect de spălare a mâinilor;
- tematica privind instruirea periodică 2021 nu cuprinde documentele întocmite de angajator pentru prevenirea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2 (ERAIP, PPP, IPSSM, etc). Nu exista concordanta intre tematica și instruirea periodica ianuarie 2021;
- unitatea nu a completat lista interna de acordare a EIP cu echipamentul de protecţie specific evitării răspândirii noului coronavirus SARS CoV-2, deși echipamentul de protecţie exista și era utilizat de către salariați;
- planul de prevenire și protecţie revizuit și completat cu măsurile stabilite pentru combaterea răspândirii virusului SARS CoV-2 (întocmit în baza evaluării riscurilor revizuită pentru SARS CoV-2) nu a fost adus la cunoștința lucrătorilor în cadrul efectuării unei instruiri periodice suplimentare.
Rezultatul controalelor:
- inspectorii de muncă din cadrul compartimentului relații de muncă – au verificat 27 de angajatori, 4 au fost sancționați și s-au aplicat amenzi în valoare de 6500 de lei. Au fost dispuse 39 de măsuri cu termene precise de rezolvare.
- inspectorii de muncă din cadrul compartimentului securitate și sănătate în muncă – au efectuat 15 controale, 12 angajatori au fost sancționați. Pentru remedierea deficientelor s-au aplicat 21 de măsuri cu termene precise de rezolvare.
Be the first to comment