Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost prins de polițiști la volanul unei mașini pe o stradă din comuna Modelu.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au depistat la data de de 16 martie , ora 00.50, un tânăr, de 17 ani, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Canalului, din comuna Modelu, județul Călărași, fără a poseda permis de conducere.
În autoturism, pe locul din dreapta față, se afla un tânăr, de 18 ani, care a declarat că a încredințat autoturismul prietenului său pentru a-l învăța să conducă.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane care nu deține permis de conducere.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Senatorul PSD de Călărași, Nicușor Cionoiu, este de părere că Hotărârea de Guvern privind înființarea centrelor de evaluare COVID reprezintă realizarea unui obiectiv important din planul de măsuri propuse de ministrul PSD al Sănătății, Alexandru […]
Muzeul Dunării de Jos Călărași, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, vă prezintă ca exponat al lunii august, un opaiț (capac). Piesa lunii august face parte din Colecția de Arheologie Generală a […]
O femeie din Roseți a reclamat polițiștilor că soțul ei a fost bătut de doi bărbați, fiind lovit cu o lopată, iar agresorii au fost reținuți pentru 24 de ore. Potrivit IPJ Călărași, la data […]
Be the first to comment