Polițiștii rutieri și cei de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, precum și polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Călărași vor intensifica acțiunile pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în întreg județul.
Potrivit IPJ Călărași, scopul polițiștilor prezenți în teren nu este acela de a aplica sancțiuni contravenționale, ci de a determina cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării prevederilor legale pentru siguranța rutieră și pentru un climat optim de ordine și siguranță publică.
În urma acțiunii desfășurate miercuri, 11 august, polițiștii au aplicat 229 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 77.300 de lei.
Totodată, ca măsură complementară pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut patru permise de conducere și au retras două certificate de înmatriculare.
Be the first to comment