Mai multe dosare penale au fost întocmite de polițiștii călărășeni în urma unei acțiuni desfășurate în comuna Dragalina, pentru prevenirea furturilor de energie electrică.
În ultima săptămână, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași și jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, în colaborare cu reprezentanții unei societăți de distribuție a energiei electrice, au organizat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor de sustragere a energiei electrice.
Astfel, în urma activităților desfășurate în teren, au fost verificați 106 abonați, fiind depistate 3 locuințe racordate ilegal la rețeaua de joasă tensiune și constatate 6 infracțiuni de furt și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentului de măsurare.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria și Consiliul Local Municipal Călărași organizează, în perioada 21 – 22 septembrie 2024, o serie de manifestări sub egida Zilelor Municipiului Călărași, eveniment care marchează 429 de ani de atestare documentară. Programul cuprinde: Sâmbătă, […]
Pentru asigurarea unui climat adecvat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea răspândirii infecției cu virusul SARS-Cov-2, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași vor acționa în acest sfârșit de săptămână pentru asigurarea […]
Doi călărășeni s-au ales cu dosare de cercetare penală după ce au fost prinși de polițiști furând de la firma la care erau angajați. Astfel, potrivit IPJ Călărași, la data de 04 ianuarie, în jurul […]
Be the first to comment