O Campanie Națională privind verificarea modului în care se respectă prevederile legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă în cadrul unităților cu activitate de asistență spitalicească, asistență medicală ambulatorie și stomatologică, alte activități referitoare la sănătatea umană, de stat și private, are loc, în perioada 08 februarie – 09 aprilie, la nivelul județului Călărași.
Astfel, potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă Călărași, obiective generale ale campaniei sunt:
- identificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispozițiilor legale;
- eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea acestora și aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare;
- diminuarea neconformităților constatate anterior în domeniul securității și sănătății în muncă în cadrul unităților spitalicești;
- creșterea gradului de conștientizare al angajatorilor și al lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă precum și în domeniul securității și sănătății în muncă în activități referitoare la sănătatea umană.
În cadrul controalelor se vor urmări aspecte referitoare la:
- angajarea personalului, transmiterea în termenul legal, a contractelor de muncă în registrul general de evidență a salariaților, durata timpului de muncă și muncă suplimentară, regulamentul intern/contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, munca de noapte etc;
- organizarea activității de prevenire și protecție în domeniul SSM, evaluarea riscurilor și elaborarea planului de prevenire și protecție, utilizarea, întreținerea, revizia și repararea periodică a echipamentelor de muncă, verificarea instalațiilor electrice, a instalațiilor de oxigen, a centralelor termice, a instalațiilor de ridicat, asigurarea protecției lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenți biologici, inclusiv la SARS-CoV-2 etc.
Be the first to comment