Accident rutier grav pe A2, pe sensul Bucureşti – Constanța: un tânăr de 30 de ani a fost transportat cu elicopterul la spital

Accident rutier grav pe A2: un tânăr de 30 de ani a fost transportat cu elicopterul la spital. FOTO: ISU Călărași

Pompierii călărășeni au fost solicitați să intervină, în dimineața zilei de vineri, 21 iulie, în jurul orei 07.30, la un accident rutier produs pe Autostrada Soarelui, la KM 60, Calea I Bucureşti – Constanța.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Călărași, la fața locului s-au deplasat militarii din cadrul Secției Lehliu-Gară, care au intervenit rapid cu o autospecială de descarcerare, un echipaj de prim ajutor SMURD, un echipaj cu medic al SAJ Călărași, iar în sprijin a fost solicitat un elicopter SMURD din Capitală.

„În urma accidentului a rezultat o victimă, conducătorul auto, în vârstă de aproximativ 30 de ani, care prezenta un traumatism cranio-cerebral şi multiple plăgi la nivelul întregului corp”, au precizat reprezentanții ISU Călărași.

Aceasta a primit îngrijiri medicale la fața locului, de la paramedicii SMURD și  echipajul de la ambulanță, ulterior fiind preluată de elicopterul SMURD, care l-a transportat la Spitalul Floreasca  din Capitală.

Accident rutier grav pe A2: un tânăr de 30 de ani a fost transportat cu elicopterul la spital. FOTO: ISU Călărași

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*