A fost semnat contractul de proiectare și execuție a unei piste de biciclete în municipiul Călărași

A fost semnat contractul de proiectare și execuție a unei piste de biciclete în municipiul Călărași. FOTO Facebook

Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a anunțat marți, 15 februarie, semnarea contractului de proiectare și execuție lucrări în cazul proiectului care presupune amenajarea unei rețele de piste de biciclete în partea de sud a orașului.

„Din acest moment o să înceapă proiectarea pentru care avem la dispoziție maxim trei luni. Sper să dureze mai puțin, ca să ne rămână mai mult timp pentru execuție. Durata contractului este de 13 luni. Cu certitudine vom duce acest proiect la bun sfârșit”, a precizat Marius Dulce.

Zona de intervenție a proiectului se află în partea de sud a municipiului Călărași, traversându-l de la vest la est. Traseul este următorul: începere din strda Dropiei – Iaz Decantor – aleea Dumbrava Minunată nr. 8 – strada Aviator Vitalie Zvincu nr. 1 – aleea Dumbrava Minunată – strada Cornișei (Parc Dendrologic) – strada Eroilor – bulevardul 1 Mai (Parc Central – traversare de la Restaurant Queen către Hotel Călărași) – strada Sloboziei nr. 4 – strada Independenței. Pista de biciclete are o lungime totală de 3.176,14 metri și acoperă o suprafață de 8.055 mp. Având în vedere lungimea mare a pistei, este propusă și amenajarea de locuri de odihnă pe amplasamentul cărora vor fi montate bănci, coșuri de gunoi și suporturi pentru biciclete.

Valoarea totală a proiectului este de 6.269.019,96 lei (circa 1,3 milioane euro), iar contribuția UAT Călărași este de doi la sută, însemnând 125.380,40 lei. Durata contractului este de 13 luni din momentul semnării contractului, din care maxim trei luni, proiectare și, respectiv, 10 luni execuția propriu-zisă a lucrărilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*