Polițiștii din Călărași au indisponibilizat, marți, peste 3.000 de kilograme de articole pirotehnice din categoria P1, F2, F3 și F4, ce ar fi fost transportate cu o autoutilitară fără documente legale de proveniență.
Potrivit IPJ Călărași, polițiștii călărășeni au depistat un bărbat de 46 de ani, angajat al unei societăți comerciale autorizate din județul Timiș, care transporta 3.067 de kilograme de articole pirotehnice, pentru care nu a putut prezenta documente de însoțire a mărfii. Au fost descoperite 1.241 de kilograme din categoria P 1, 69 kilograme din categoria F1, 1.391 kilograme din categoria F2, 239 kilograme din categoria F3 și 127 kilograme din categoria F4.
„Bărbatul transporta cantitatea de articole pirotehnice în baza unor avize de însoțire a mărfii emise, iar la cumpărător erau menționate diferite societăți comerciale din țară, autorizate să efectueze operațiuni pirotehnice. În urma verificărilor efectuate la societățile menționate în documente, s-a stabilit că acestea nu aveau cunoștință de tranzacție sau transportul bunurilor”, au precizat reprezentanții IPJ Călărași.
Astfel, au fost emise, în fals, avizele de însoțire a mărfii, pe care persoana depistată le-a prezentat organelor de poliție, în scopul eludării de la consecințele juridice care derivă din activitatea infracțională.
Bunurile au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, iar în cauză, se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, ” fals în înscrisuri sub semnătură privată” și ”uz de fals”.
Be the first to comment