APIA continuă plățile în cadrul măsurilor implementate în contextul pandemiei COVID -19

A fost autorizat la plată ajutorul de minimis aferent programului de susținere a producției de plante aromatice

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că astăzi, 22 decembrie, a dat startul plăților pentru cererile depuse de fermieri în cadrul Măsurii 21 din Programul Național de Dezvoltare Rurală PNDR 2014-2020 – Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID, destinată următoarelor sectoare: zootehnic (bovine, ovine și caprine), vegetal (legume-fructe și cartofi), în conformitate cu Nota Autorității de Management pentru PNDR nr. 224935/22.12.2020 privind suplimentarea bugetului alocat de la 150 milioane de euro la 182,5 milioane de euro. În cadrul măsurii un număr de 122.986 de fermieri au depus cereri de plată.

Astăzi APIA a demarat plata pentru suma de 101,58 milioane de euro pentru un număr de 65.531 fermieri, respectiv: 23.375 pentru sectorul legume – fructe și cartofi , 24.826 pentru sectorul bovine și 21.616 de fermieri pentru sectorul ovine/caprine.

Totodată, începând cu 14 octombrie și până în prezent, APIA a plătit alte 5 scheme noi de sprijin destinate susținerii fermierilor în contextul pandemiei de COVID-19, având ca sursă de finanțare atât bugetul național, cât și fondurile europene.

Buget național:

  • Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19.
  • Pentru această schemă s-au depus 299 cereri de plată iar suma plătită este în valoare de 88.969.456 lei.
  • Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul avicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19.
  • Pentru această schemă s-au depus 315 cereri de plată iar suma plătită este în valoare de 106.378.773 lei.
  • Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19.
  • Pentru această schemă s-au depus 544 cereri de plată iar suma plătită este în valoare de 35.695.350 lei.
  • Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității producătorilor din sectorul vitivinicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19.
  • Pentru această schemă s-au depus 913 cereri de plată iar suma plătită este în valoare de 45.892.518 lei.

Fonduri europene (FEGA):

  • Sprijinul financiar aferent măsurii de distilare a vinului în situații de criză. Pentru această măsură s-au depus 24 cereri de plată iar suma plătită este în valoare de 19.103.212 euro.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*