Județul Călărași se află sub cod galben de ger până pe 24 februarie.
Meteorologii au emis o avertizare valabilă în perioada 19 – 24 februarie.
În sudul, estul și centrul teritoriului temperaturile se vor menține negative și pe parcursul zilelor, iar valorile maxime se vor situa în general între -6 și 0 grade.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În acest weekend, polițiștii, jandarmii și specialiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călărași, Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași și Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog sunt mobilizați pentru a asigura un climat de […]
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat și reținut doi tineri bănuiți de tâlhărie calificată. Potrivit IPJ Călărași, la data de 31 octombrie, poliţiştii au fost sesizați de către un bărbat în vârstă […]
Un bărbat este cercetat sub control judiciar, pentru trafic de influență. Potrivit IPJ Călărași, în cursul lunii noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au înregistrat denunțul unei femei, prin care […]
Be the first to comment