Jurnalistul Adrian Boioglu și senatoarea Daniela Mihai. FOTO Mitică Raftu
Daniela Mihai, senator PSD Călărași, a fost invitata jurnalistului Adrian Boioglu la CLnews TV.
Cu acest prilej, Daniela Mihai a vorbit despre primii pași pe care i-a făcut în Parlament și a povestit din ce comisii face parte.
Pentru că vine din zona de proiecte, Daniela Mihai a spus cum poate ajuta din Parlament Consiliul Județean Călărași, dar și județul Călărași în general.
De asemenea, Daniela Mihai a dezvăluit și care este proiectul său de suflet pe care și-ar dori să îl transforme în lege.
De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Retromobil Club România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Călărași, organizează sâmbătă, 16 septembrie, la Călărași, parada “Retromobil vine în orașul tău – ediția 2023”, în cadrul căreia aproximativ 80 de împătimiţi ai maşinilor de epocă […]
În cadrul acțiunilor pentru siguranța comunității din acest weekend, polițiștii călărășeni au intervenit la 116 sesizări ale cetățenilor. De asemenea, polițiștii au reținut permisele de conducere în cazul a 21 de șoferi care au pus […]
În etapa de pregătire a Recensământului General Agricol se va desfășura un recensământ de probă, în scopul verificării practice și îmbunătățirii aspectelor organizatorice și tehnice prin care va fi evaluată claritatea întrebărilor incluse în chestionar […]
Be the first to comment