Echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor şi / sau animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat, la un număr de 63 de misiuni.
Din numărul total de intervenții, 56 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea prim ajutorului și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilorde stingere şi prevenire a incendiilor, pentru intervenţia la 3 accidente rutiere produse pe raza localităţilor Curcani, Unirea şi Grădiştea şi 4 incendii (două la locuinţe şi două la baloţi de paie/furaje), produse pe raza localităţilor Crivăţ, Călăraşi, Roseţi şi Radu Negru.
În urma accidentelor rutiere, în care au fost implicate 4 autovehicule şi 5 persoane au rezultat două victime cu traumatisme uşoare, aceastea fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Călăraşi.
În această perioadă, pompierii militari profesionişti din cadrul ISU Călăraşi au acționat, cu autospecialele de stingere, pentru lichidarea a 4 incendii (două la locuinţe şi două la baloţi de paie/furaje) în localităţile Roseţi, Radu Negru, Călăraşi şi Crivăţ nefiind înregistrate victime şi pagube materiale.
La solicitarea unei persoane din localitatea Solacolu, un echipaj de descarcerare din cadrul Secţiei de Pompieri Lehliu-Gară s-a deplasat cu o autospecială pentru salvarea a cinci căţeluşi căzuţi într-un canal. Căţeluşii au fost extraşi nevătămaţi de către pompieri militari, iar ulterior au fost redaţi proprietarilor.
Be the first to comment