Meteorologii au prelungit codul galben de ploi, pentru județul Călărași, până miercuri seara, la ora 23.
În Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, jumătatea de sud a Moldovei, estul și sud-estul Transilvaniei și nord-estul Olteniei vor fi perioade cu averse torențiale, local însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
CNAIR a anunțat că în perioada 03 – 08 ianuarie se va desfășura un nou transport cu depășiri pe ruta Portul Constanța – Oltenița Port. Traseul este următorul: Constanța Poarta 7 (județul Constanța) – A […]
Un bărbat din comuna Mănăstirea este cercetat de polițiști pentru că a agresat o femeie de 69 de ani și a obligat-o să întrețină raporturi sexuale cu el. Potrivit IPJ Călărași, la data de 10 […]
Polițiștii din Călărași au reținut o femeie bănuită de comiterea infracțiunii de distrugere după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, aflată în stare de ebrietate și în pe fondul unui conflict cu concubinul, a spart geamul […]
Be the first to comment