Primarul Marius Dulce a informat că declară septembrie luna municipiului Călărași deoarece se împlinesc 429 de ani de atestare documentară a localității.
”Călărășeni, cu voia dumneavoastră, municipalitatea declară luna septembrie, Luna Municipiului Călărași. 429 de ani de atestare documentară a localităţii în care toți trăim, respectiv 172 de ani de când Călăraşiul a fost declarat un oraş liber.
Vreau ca în aceste zile să retrăim istoria târgului de altădată, să privim mai mult clădirile monument ale orașului și să ne amintim, cu drag și recunoștință, de oamenii care au slujit meleagurile noastre” – Marius Dulce.
Primarul i-a îndemnat pe călărășeni ca în fiecare săptămână să fie prezenți la acțiunile creioate pentru această lună aniversară.
Săptămâna 1 – surpriza în Parcul Central
Săptămâna 2 – Parada RetroMobil
Săptămâna 3 – Recepție la Muzeul Municipal | Spectacole în aer liber
Săptămâna 4 – Lansare de carte
Be the first to comment