Un bărbat de 38 de ani din Răzvani a ajuns după gratii pentru violență în familie

Un bărbat de 38 de ani din Răzvani a fost reținut pentru violență în familie.

Potrivit IPJ Călărași, la data de 2 iulie, în jurul orei 11:29, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Lehliu-Gară au fost sesizați, prin apel 112, de către o tânără, de 29 de ani, cu privire la faptul că vecina sa, o femeie, de 36 de ani, din satul Răzvani, județul Călărași, a fost agresată fizic de către soțul său, de 38 de ani.

”Din primele cercetări a reieșit faptul că, la data de 2 iulie a.c., în timp ce femeia s-ar fi aflat alături de soțul său la locuința comună, pe fondul unor neînțelegeri, ar fi fost lovită de mai multe ori cu pumnii în zona feței.

Totodată, soțul acesteia a recurs la acte de exhibiționism.

Polițiștii au procedat la completarea formularului de evaluare a riscului, din care a reieșit faptul că există risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu, persoana vătămată refuzând montarea unui sistem de supraveghere electronic” – IPJ Călărași.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și ultrajul contra bunelor moravuri, față de bărbat fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*