Un scandal cu iz electoral a avut loc la Belciugatele după ce un bărbat a fost agresat de trei indivizi care fac parte din alt partid.
Potrivit IPJ Călărași, la data de 1 iunie, în jurul orei 17:25, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fundulea au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, de 43 de ani, din comuna Belciugatele,cu privire la faptul că a fost agresat fizic de către un funcționar public.
„În urma primelor cercetări efectuate, polițiștii au constatat faptul că, în jurul orei 17:00, în satul Măriuța, din comuna Belciugatele, s-ar fi întâlnit susținătorii a două partide politice.
Apelantul, în timp ce primea ajutor medical, a susținut faptul că, în jurul orei 17:20, în timp ce s-ar fi aflat staționat într-o intersecție, pe fondul unor discuții în contradictoriu, ar fi fost agresat fizic de către un tânăr, de 29 de ani, și doi bărbați, unul de 56 de ani, funcționar public și celălalt, de 61 de ani, fratele acestuia. Aceștia din urmă, făcând parte dintr-un alt partid politic față de persoana vătămată” – IPJ Călărași.
Totodată, bărbatul agresat a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
Polițiștii, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Lehliu-Gară desfășoară cercetări, în vederea stabilirii situației de fapt.
Be the first to comment