Vasile Iliuță, candidatul PSD la președinția Consiliului Județean Călărași, a afirmat în perioada mandatelor sale se poate observa cu ochiul liber că atât infrastructura rutieră cât și cea din sectorul medical au fost modernizate.
PSD Călărași a spus că județul Călărași a avut, în trecut, neșansa unei administrații laxe, care a dus acest județ în topul rușinos al celor mai sărace județe din țară, dar că de câțiva ani însă paradigma s-a schimbat și vedem un aflux intens de investiții în sectoarele importante precum sănătatea, infrastructura rutieră și sectorul social.
Iar vectorul acestor investiții este Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași.
„Când am preluat această funcție, aveam deja o experiență vastă în administrație și politică. Știam din start cum trebuie modificate prioritățile instituției pe care o conduc.
Nu sunt singur în demersul meu pentru dezvoltarea județului, având alături de mine o echipă puternică care s-a consolidat și structurat natural.
Promisiunile electorale le las celorlalți competitori politici, celor care mai au multe de demonstrat.
În perioada mandatelor mele se poate observa cu ochiul liber că atât infrastructura rutieră cât și cea din sectorul medical au fost modernizate; un impuls major vor avea sectorul turistic și sectorul cultural-educațional.
Conștientizez că sunt multe de făcut și le vom face, cu efort și implicare totală!
Din 9 iunie, vă invit să continuăm împreună dezvoltarea județului Călărași!” – Vasile Iliuță.
În data de 9 iunie vor avea loc alegerile locale și europarlamentare, când se vor alege reprezentanții la nivel local pentru următorii patru ani, însemnând primari pentru fiecare oraș sau comună, consilieri locali, președinți de consilii județene și consilieri județeni, dar și reprezentanții României în Parlamentul European, aleși pentru a expune interesele României în cadrul Uniunii Europene.
– Comandat de Partidul Social Democrat – Filiala Călărași
– Executat de ROGER GRAPHIC DESIGN SRL
– CUI mandatar financiar coordonator: 21240002
Be the first to comment